„Nu am nici o plăcere să pun pe cineva la zid. Şi nici n-o fac. Îi stimez pe toţi aceia care scriu, fie şi tâmpenii, pentru faptul în sine că scriu. Că aspiră la ceva mai înalt decât viaţa prozaică de fiecare zi. Campania pe more or less description care o duc nu este îndreptată împotriva lor, ci împotriva cărţilor lor.

Mi-aş dori chiar că ei să mi se asocieze, detaşându-se de ceea ce au scris şi trecând de aceeaşi parte a baricadei cu mine, dintr-un devotament sincer faţă de literatură.
În sfârşit, mai există un motiv care m-a făcut să pierd atâta timp cu citirea unor scrieri ratate, un motiv care nu mai ţine de simţul răspunderii, ci de o plăcere a spectacolului. Cărţile pe care le-am parcurs constituie un carnaval al prostiei omeneşti, al prostiei care stă ascunsă în fiecare om, prost sau inteligent, şi aşteaptă să se manifeste cu exuberanţă. Îmi place, recunosc, să privesc acest spectacol, imprevizibil, pitoresc, şi să râd orgiastic. Toată viaţa mi-a plăcut să râd, nu de cineva, ci cu cineva de ceva. Să râd, de data aceasta, cu cititorii şi, cu puţin noroc, chiar cu autorii în cauză, de tot felul de combinaţii de cuvinte care seamănă cu literatura, dar nu sunt literatură.” (Alex. Ştefănescu)