Diana Cercel despre Străini:recenzie premiată

Cartea lui Taichi Yamada vorbeşte despre singuratate,angoasă, declin, abandonare, şi te cuprinde neaşteptat de repede într-o atmosferă bizară, palpitantă, misterioasă. Povestea realist-magică este spusă din perspectiva personajului masculin principal, Hideo Harada, al cărui gânduri intime ne dezvăluie o incitantă tensiune, o pendulare între real şi imaginar, repere ale căror hotare se şterg odată ce Hideo se întâlneşte cu o persoană izbitor de asemănătoare cu tatăl său, mort când Hideo avea doar 12 ani. Deşi este un scenarist care reuşeşte în carieră, pe plan personal Hideo trăieşte o exasperantă stare de singurătate, fiind divorţat de soţia sa şi distant faţă de fiul său, adâncindu-se într-un conformism dezolant, într-o stare de amorţeală. Singura persoană de care Hideo de simte apropiat e vecina sa, Kei, care va fi şi figura centrală spre sfârşitul romanului.
Odată cu întâlnirea neprevăzută cu cel ce pare a fi tatăl său, întregul univers al lui Hideo este dislocat, nu mai este sigur de nimic, e tulburat psihic şi fizic. Rememorând amintiri din copilărie, când a suferit de pe urma dispariţiei părinţilor, Hideo intră în legătură cu un cuplu obişnuit în aparenţă, dar care îi trezeşte imaginea identică a părinţilor săi. Cei doi îl invită să le facă vizite, şi se comportă deosebit de amabil şi normal (beau împreună, joacă cărţi ).
Ceea ce mi-a plăcut la roman este aerul supranatural, conturat în mod discret, natural, misterul este subtil. Pe parcursul lecturii nu ai cum să nu îţi pui nenumărate întrebări, să nu te pui în pielea lui Hideo. Străinii nu este aşadar doar o altă poveste cu fantome, ci angajează cititorul la un nivel mai înalt, plin de elemente simbolice. Răspunsurile nu sunt facile, romanul scoţând în evidenţă din punctual meu de vedere înstrăinarea omului modern, barierele pe care fiecare şi le construieşte în relaţiile cu ceilalţi.

Irina Mihaela Ciortan despre Flux. Psihologia fericirii :

Fericirea şi mai ales dobândirea acesteia a fost, este şi va fi un subiect mult vehiculat în rândul omenirii. Dat fiind efectul fericirii, magnetismul pe care il degajă această stare şi întreg arsenalul de acţiuni pe care oamenii le duc la bun sfârşit, uneori lipsiţi de scrupule şi încălcând principii etice, în speranţa că işi vor îndeplini scopul ultim de a fi fericiţi, specialiştii în studierea reacţiilor umane (psihologii, antropologii, sociologii) au considerat, de-a lungul timpului, goana după fericire a fi o sursă infailibilă de extragere a unor trăsături definitorii, valabile pentru intreaga specie umană. Astfel, volumul de scrieri referitoare la acest subiect a căpătat proporţii din ce în ce mai mari, diferiţii autori crezând poate că această stare manipulatoare de comportamente umane, fericirea, va fi înduplecată de numărul mare de bucătari ce vor să îi afle reţeta într-o manieră cât mai iterativă şi posibil de apli
cat de către oricine. Dar majoritatea acestor reţete oferă o satisfacţie pe termen scurt, dovedindu-se ineficiente pe termen lung.

Psihologul şi scriitorul american, de origine maghiară, Mihaly Csikszentmihaly vine cu o nouă teorie pentru dobândirea fericirii, teorie care lasă deoparte bogăţia, luxul şi faima şi aduce în prim-plan armonia interioară realizabilă prin cultivarea extragerii mulţumirii din existenţa cotidiană, din rutină. În cartea “Flux. Psihologia fericirii”, luxul aducător de fericire se transformă în flux.

Mihaly Csikszentmihaly pledează pentru o altfel de percepţie a fericirii ce nu trebuie privită ca un scop, ca pe un platou de bunătăţi primit după ce am desăvârşit o serie de activităţi (de cele mai multe ori îndeplinite numai de dragul unei viitoare posibile fericirii, nesimţind fericirea în timp ce le exersăm, întrucât o aşteptăm a posteriori), ci ca o caracteristică a clipei prezente, lăsând bunătăţile să se asimileze treptat. In acest fel vom vedea că fericirea se obţine gradual şi că nu ar trebui să reprezinte o finalitate proiectată în viitorul îndepărtat, cu o condiţionare extrinsecă.

In cazul din urmă, fericirea apare temporar şi apoi dispare lăsând un vid adâncit, putând fi adaptată unei scheme de genul flux-reflux. In schimb, în primul caz, se creează o inlănţuire de stări de fericire, de “experienţe optimale” în limbajul specializat al autorului, această înlănţuire având ca apanaj continuitatea, generând un flux neurmat de reflux.

Mihaly Csikszentmihaly pune o mare parte din descoperirile sale pe seama cercetărilor pentru care s-a folosit o metoda de măsurare a calitatii experienţei subiective, numită Experience Sampling Method (Metoda de eşantionare a experienţei subiective). Astfel, cartea are un suport informaţional verosimil, construit atât din prezentarea rezultatelor experimentului aplicat la categorii de oameni de vârste, naţionalităţi, ocupaţii şi interese diferite, cât şi din exemple ale autorului din propria experienţă sau cultură.

Miza textului este aceea de a înlocui concepţia desuetă conform căreia fericirea este o marfă pe care o primim în schimbul banilor şi a autoflagelării prin săvârşirea unor munci în care nu depunem pasiune ci doar un sentiment de obligaţie. Autorul demonstrează că fericirea are ca determinant propria noastră conştiinţă, fiind un produs al autocontrolului, al investirii energiei psihice într-un mod corespunzător, al dominării haosului. Fericirea devine, aşadar, sinonim pentru un echilibru interior provenit din alt echilibru interior.

Elena Cristina Udrea despre Cele patru fugi ale lui Manuel:

Romanul este structurat în patru capitole, după anotimpuri şi încercările de a evada ale lui Manuel: în Elveţia, Finlanda, Suedia şi Germani si se intinde pe parcursul unui an.

Autorul incearca sa ne arata comunismul in Cuba prin ochi tanarului Manuel Desdin. Acesta este student la Institutul de Fizică a Temperaturilor Joase din Harkov, Ucraina, primeste o veste cutremuratoare, trebuie sa se intoarca in Cuba, mai degraba fortat de comunism. Autorul incearca sa arate maturizarea unui copil al comunismului.

Naivitatea lui Manuel este pe alocuri comică, dar de cele mai multe ori tragică: deşi nu recunoaşte, încă masiv influenţat de propaganda comunistă, Manuel urmăreşte doar idealul abstract al unei iubiri imposibile. Existenţa lui nu pare a fi deloc ancorată în realitate, iar prima fugă se identifică şi cu prima lovitură care începe să-l readucă la realitate.

Pe tot parcursul romanului aflam despre respingerea celor ce reuşeau să treacă clandestin graniţa şi deportarea lor politicoasă înapoi în iadul din care încercau să se salveze reprezintă dovada năucitoare a lipsei reale de sprijin a celor ce îşi făceau curaj să se elibereze de un sistem putred.Adăpostul final al lui Manuel nu este totuşi unul întâmplător. Pe de o parte ilustrează încheierea unui ciclu, de la fuga de atrocităţile nazismului la fuga de încarcerarea comunistă.Pe de altă parte, căderea Cortinei de fier şi starea de confuzie şi haos din Europa, păstrează simbolistica, la scară mai mare, a dărâmării zidului Berlinului.

Scrie o recenzie! Poţi câstiga un set complet al celor 10 titluri ale programului “Citeşte mai mult” şi un ceas Vodafone România.
« înapoi